joi, 25 iunie 2009

O altfel de mare

<

Pe mare plutesc multe sticle din plastic. Cele care au prins experienţa înghit mizerie pentru a se menţine la suprafaţa. Ocazional se mai ciocnesc unele de altele.

Doua sticle albe par a avea forme asemănătoare, cel puţin de la distanta, par a avea aceeaşi traiectorie plăcuta. Pentru ca simetria grupurilor ne atrage pe toţi sau din contra doar de dragul de a fi împotriva curentului cineva alege sa se uite la sticlele pierdute.

De fapt nu le-a aruncat nimeni, s-au pierdut de stăpânii lor in condiţii neprecizate. Cele care formează perechi armonioase le-am văzut cum s-au tarat singure, au luptat cu greutăţile vieţii de sticla din plastic pana au ajuns in mare.

Si cum pluteam si eu deasupra lorrr am pus ochii pe un cuplu deosebit de atrăgător. Dorinţa de a mă introduce intre ele m-a ros pana nu am mai răbdat, am zvâcnit puţin mai tare din aripi si apoi am aterizat pe una dintre ele. Era de alb lăptos, delicios la fel ca si perechea ei. M-am foit mult intre cele doua sticle ca sa îmi compar culoarea cu a lor. Oare penele mele s-ar pierde in grupul acesta de doi in care încap si trei?

Fir-ar…m-am dezechilibrat, era sa cad in apa si nu ştiu sa înot. Mi-am înfipt bine ghearele in sticla din plastic. Si ce mă făceam daca era o sticla obişnuita, alunecoasa? Si daca pica si un drob de sare?

Nu m-am gândit ca pot exista consecinţe atât de grave: sticla sfâşiata abia mai respira, era înecata de ape iar cealaltă sticla din plastic încerca sa o susţină.

Sa fie iubire, compasiune, mila?

Sa fie nobila si sa o susţină pana la capătul călătoriei sau sa isi găsească alta sticla din plastic mai buna, cu mai puţine defecte?

Sa sufere împreuna sau măcar unii dintre ei sa trăiască iluzia ca isi poate găsi fericirea pe toate gardurile…pardon…pe toate valurile?

Întrebări existenţiale se balansează in sincron fără fisuri umane. Pescăruşul se retrage, zboară spre cer, apoi se transforma liniştit in om si se uita mirat in bolul de sticla: ce agitata este marea de mânute astăzi!

Niciun comentariu: