Ziua Traditiei la Techirghiol

Ziua a inceput cu 2 ore de impachetat asiduu si miorlait fara pereche. Daca cel putin doi ani la rand mergem la Techirghiol cu bebelusele in timp ce Ma’ si dl. Ion sunt in vacanta acolo, putem pretinde ca este o traditie. Obiceiul spune ca luam cu noi o singura nana, anul acesta mergem cu nasa Malvinutei.

O parte din drum a fost liniste, 3M au adormit, eu am visat ceva. Apoi, cu toate ca nu m-au platit in bomboane, ne-am distrat impreuna pentru a uita de plansete.

Dupa vreo doua ore si ceva, am ajuns in Techirghiol, la balarii. Cred ca erau deja tensionate pentru ca au coborat si au inceput sa planga pe motiv ca au vazut si figuri mai putin cunoscute.

Am aplicat tactici murdare de distragere a atentiei, adica le-am schimbat scutecele, timp in care dl. Puss a plecat in lume pentru a gasi un loc unde sa le incalzeasca mancarea. Anul trecut la ora asta le pregateam fructe in blender pe masa terasei pricajite de la balarii.

Anul acesta, terasa deja este atragatoare, nu mai degaja fum si miros de mancare rapida putin atragatoare dar nici nu aveau cuptor cu microunde.

Toate se schimba, progresul se observa mai greu comparand o zi cu alta, insa distanta in timp il pune in evidenta.

Anul trecut pe vremea asta, bebelusele mergeau de-a busilea, inca nu descoperisera limbajul bebelusesc si blondutelor le aparusera primii lor dintisori.

In zilele noastre…sunt multe de povestit.

Afurisenia care ne macina linistea prin miorlaieli, urlete, muscaturi, certuri pentru vrabiile de pe cer, mese putin linistite sunt dintii de toate felurile. Daca oamenii mari ar avea idee prin ce trec pentru a obtine toti dintii, eu cred ca ar fi foarte atentia la igiena dentara.

Am auzit ca unii oameni nu au suferit nici macar un milimetru. Ei si oamenii din jur au fost fericiti. Noi ne descurcam cu ce avem.

Tensiunile generate ne calesc pentru scenariul cel mai teribil posibil.

Sarmana Malvinuta este in urma cu procesul eruptiei dentare in comparatie cu blondutele. Se pare ca ea experimenteaza varianta cea mai dura, iesirea in acelasi timp a mai multor dintisori, iar asta o face sa para dificila.

Ca o confirmare, azi a plans cel mai mult dar in momentele de liniste, ne-am bucurat de zambetul ei.

Bebelusele nu pierd nici o ocazie sa se exprime in limba lor. Nu este como buenos dias sa ne intelegem dar ne straduim, facem schimb de cuvinte. Sunt momente in care ramanem neintelesi sau ne ignoram cu buna stiinta.

Eu am inteles ca ‘totio’, care se transforma in ‘coco’ in zilele noastre, este pe post de orice, ca * in Sql sau I am groot. 

Sfantul Cutu stie de ce lustra a fost primul cuvant exemplificat prin totio, a urmat oglinda tradus prin apătia, coada care este un fel de coaca.

O expresie la moda este ‘ama,ama’ si se refera la celebrul catel, uneori dulau.

In Techirghiol au avut ocazia sa repete pentru a o invata bine.

Nimeni nu a priceput de unde vine frica de bagat picioarele in apa sau de spalat parul. Inainte vreme era asa o rata party cand scanda dl. Tati : ‘Baie, baie, baie !’ ; se duduia, se facea trafic cu gel de dus, se radea, curiozitatea impingea un degetel al cuiva in intunericul din spatele altcuiva. Astfel de experimente in baie au fost suspuse oprobiului si cenzurate, distractia a ramas. Pana intr-o zi cand nimeni nu stie de unde a aparut frica pentru apa care daca atinge parul este cea mai mare jale din lume.

  

 Nici faptul ca Mamama le-a bagat cu labutele in lac nu a fost foarte apreciat. A compensat faptul ca au primit jucarii de la Ioana.

Daca tot notam mai multe inceputuri intr-o zi, sa nu uitam prima oara cu bebelusele intr-un restaurant. 

Noi am papat, nimic nu a fost devalizat si nimeni nu a fost ranit. Ba chiar am apreciat ca Mali le-a aratat Mariei si lui Madi ca mersul biped este foarte bun si pe scari, in defavoare celui in patru labute.

De aici am ajuns in curtea aceleiasi gazde de anul trecut unde am intalnit persoane foarte amabile si un omidé straniu care a starnit controverse legate de specia sa. De unde vine, cine este, cum il cheama.

Cu miau cu vai, bebelusele si-au papat cina, ne-au luat de labute si ne-au dus acasa, unde, contrar aparentelor, au adormit aproape regulamentar.

Noapte buna :)

Cele mai bune poze ale zilei:

https://photos.app.goo.gl/MeGdSKtYmNih5ndg6

Crisana - Bucuresti este doar un oras

Aproape nimeni nu stie cum am ajuns in Oradea sau de ce. Urmarind firul povestii ca in Memento, imi dau seama ca nu a fost o intamplare.



Totul a inceput pe malul Crisului Repede unde am privit realitatea prin doua pahare foarte clarrre. In plus, orasul este mai deschis sa povesteasca atunci cand doi oameni pretiosi ne tin companie.


Am trecut pe celalat mal al Crisului traversand Podul Intelectualilor pe care oamenii se aduna doar ca sa isi declare iubirea. Ar putea sa invete ca prea multa iubire ar putea scufunda istoria acestui pod, veche de 150 de ani, asemenea Podulului Artelor din Paris.

In urma cu multi ani, oamenii plateau parale sa treaca pe podul din lemn. Mai tarziu, au renuntat la taxa si l-au reconstruit din fier, dar a venit apa si l-a luat. Cred ca a fost o eroare in calcule. In zilele noastre, oamenii trec dintr-o parte in alta fara sa mai dea importanta titlului de intelectual, liberrr sa se exprime intr-o gazeta.




In Parcul Libertatii am gasit cea mai fascinanta florarie din Oras. Am crezut pe cuvant, insa faptul ca cineva a facut un efort notabil pentru a transforma un parc intr-un colt de placere, mie imi spune ca trebuie sa fie o persoana cu totul si cu totul speciala.

Imi imaginez un domn sarmant care ajunge la Florius Art.

- Buna ziua 😊 As dori un buchet pentru o domnisoara care adora pisicile, ciocolata neagra…

Iar artistul il asigura ca stie exact ce ar fi potrivit.

Florile, detaliile si chitibusurile au disparut in fundal la vederea unei pianine la care cineva canta.

Am crezut ca un artist dadea o reprezentatie in aer liberrr, dar a fost urmat de o copila care a inceput timid sa cante Oda Bucuriei. O doamna, ca o frumoasa floare trecuta, lacrima fredonand versurile.

Cine stie ce vibra in sufletul ei?


Am mai fi stat ca sa aflam povestea din spatele genelor umede insa orasul ne indemna sa trecem mai departe.

Astfel, am facut cunostinta cu Ady Endre, un poet sensibil si cucerit de viata. A fost prieten apropiat a lui Octavian Goga cu care nu a impartit idealurile privind soarta Transilvaniei.

M-a intrigat legenda care spune ca Endre a pierdut conacul Ciucea la poker in favoarea lui Goga. In realitate, vaduva lui l-a vandut lui Goga pe motiv ca voia sa plece din Romania.

Mergeam pe corso, fara sa stiu incotro, cand am vazut palatul Moskovits. Am fost fascinata dar nu am avut prea multe minute pentru a admira si a studia detalii. In plus, pe interior, aparea imaginea palatului Reok din Szeged.

Doar am intors privirea si am gasit palatul Stern.

Un alt palat atragator de sub prelata care il acopera pentru a fi renovat a fost Rimanoczy. Artistul a dorit ca palatul sa fie o copie mai mica a lui Cá d’Oro din Venetia.

Eu cred ca era o moda prin anii 1900 sa iti construiesti palat. Ma gandesc ca, poate, asta era standardul pentru clasa de sus.

Pe aceasta strada cosmopolita si bogata am gasit complexul Ursulinelor. Mie mi-a placut numele ordinului, asa am retinut ca mai exista unul si in Sibiu. Abia acum am citit ca acesta a fost infiintat cu scopul de a educa tinerele fete.


Inca stau intr-un cot si ma intreb de ce nu am intrat in Café Frei care este un fel de Delirium al cafelei. Din exterior nu prea povesteste ceva atragator, dar dupa ce am citit despre….am ramas cu o curiozitate.

Pana la urma, cand sa le savurezi pe toate in 24 de ore ?


Am ajuns in Piata Unirii si deja se termina stocul de wow. Doar m-am uitat la Palatul Vulturul Negru si m-am pierdut in detalii.  Legenda spune ca povestitorul nostru a locuit in el pe vreme cand arata ca un camin studentesc.

Apoi, mi-am gasit biserica, Luna. Nu as putea explica atractia pentru satelitul asta ; imi vin in minte prea multe nopti in care l-am privit ore in sir. Ba o data, am avut iluzia ca vad o nava extraterestra.

Am trecut la modul admirat in mod silentios si, poate prea repede, am ajuns la cetate.  Ma asteptam sa vad bucati din trecut, unele medievale, altele modernizate, activitati asortate, dar sa gasesc o petrecere house unde bitul este primul care impacteaza… a fost contrariant.

Unora le plac contrastele, insa chiar sa fie si un festival de folk in acelasi timp, parca este prea mare abrambureala. Sarmanul neuron la ce tip de muzica sa raspunda ? Sau este un nou antrenament pentru dublugandit ?


Ne-am oprit la scena unde se performa o frumoasa melodie despre iubire. Ma uitam la oameni cum ascultau in liniste si pace, fredonand melancolici. In primul rand statea un domn care avea o varsta respectabila, un aspect de artist din anii ’70, singur si aristocratic. Mai in spate era o doamna cu doi copii adormiti.  Intr-o margine se remarca un trio rebel si pasional. Studiind figurile lor am inteles ca Bucuresti este un oras ca oricare altul din Romania. Fiecare are ceva frumos, specific si atragator, oriunde se pot organiza evenimente faine, gasesti o cafea delicioasa si mancare buna, cladiri vechi, renovate sau cu un potential incredibil.

Am plecat inainte sa se termine melodia si am gasit, in fine, niste elemente medievale precum o ghilotina, o inchisoare pe roti, o spanzuratoare. Spre exasperarea parintilor, un copil voia sa faca poze surioarei lui din carucior cu decorul putin dragalas.

Din vorba in vorba, am ajuns iar pe malul Crisului Repede unde am luat cina, aspect putin important pe langa faptul ca cineva poate sa creada ca Ricordi del coure al lui Amedeo Minghi poate sa fie coloana sonora a filmului Caracatita. Sa zicem ca nu a vazut Edera, desi in copilarie nu avea prea multe optiuni, dar in Caracatita mureau oameni si era o stare de teroare si tensiune care clarrrr nu se potrivea cu o melodie atat de suava.

Nimeni nu isi mai aduce aminte ce s-a intamplat pana dimineata. Noaptea a venit si toata lumea a inchis ochii.

Dimineata am plecat in lume pentru a regla un aspect curios. In urma cu o saptamana, cand am plecat de acasa, am luat haine doar pentru patru zile. Deja au trecut sapte si unele compromisuri au fost facute pentru a supravietui in armonie.


Daca am luat costum de baie, pampon si papuci, m-am vazut obligata sa merg la Nymphaea, un fel de Therme dar mai mic sau diferit. Am incercat multe tobogane si asa mi-am dat seama ca uneori urletul este inutil.

Timpul a trecut prea repede si asa se explica faptul ca nu am ajuns unde trebuia, am ajuns in alta parte unde, ca boa, am spus ca vreau o cafea tare, intensa, aromata. Am primit cafeaua zilei avand aciditate medie si arome de zmeura, piersica, trandafir si ciocolata.

Este musai sa amintesc despre ignoranta secolului. Mi s-a oferit un dublu espresso iar eu protestam vehement ca si cum ar fi fost facut din altceva decat cafeaua recomandata.



Povestitorul nostru nu ne-a lasat sa plecam din oras fara sa ne dea o poirata pentru care ii vom fi vesnic recunoscatori si nu numai pentru asta.

Am plecat din Oradea cu niste planuri atat de clarrre ca nu am inteles nimic.


Cu sperrranta ca ne vom decide unde ne vom opri am mers in Salonta, la Ancora, acolo unde pestii duc un razboi mut dar aprig cu lebedele, iar paunii convietuiesc cu iepurii. Ba chiar unii dintre iepuri sunt magicieni si trec prin garduri.

Ne mai gandim…

Cele mai bune poze ale zilei:
https://photos.app.goo.gl/LTcdBic7pwwo6or6A