joi, 21 mai 2009
marți, 19 mai 2009
Totul este gratis in Thassos
Citisem undeva că
încă din vremuri fără nume, thassienii erau renumiți pentru altruismul și
generozitatea lor. Dacă doar atât îmi aduc aminte, atunci mă întreb la ce mi-au
folosit 190 de ani de școală? M-am supus tuturor regulilor scrise și
nescrise și am ajuns să primesc misiuni din ce în ce mai îndrăznețe. Cu toate acestea,
o umbră de amărăciune se ține scai de mine: nu îmi aduc aminte culoarea ochilor
iubitei mele şi mici amănunte despre locurile spre care călătoresc.
Am încercat din răsputeri să rămân fidel
ideii de monogamie dar vasul mă poartă în lungul și în latul pământului lor
drag. Mie mările îmi sunt iubite și nu mă pot abține să nu le sărut pe fiecare în
parte.
Când am întâlnit marea Egee pentru prima oară,
în urmă cu 20 de ani, eram încă un tânăr timid, idealist…eram un delicat. Am
plutit în apele sale doar cu ideea fixă de a îmi duce misiunea la bun sfârșit.
Visam eu multe dar nici o secundă nu m-am gândit să o ating. Si mă revolt iar
pentru că uit amănunte…cumva am intrat în apele ei, în asfințit mi-am aruncat
toate hainele. Am așteptat să se lase întunericul şi atunci m-am topit în ea.
Am crăpat cu pietre lanțurile fanteziilor noastre.
A fost suficient un pas în vârtejul
libertinajului, apoi mi-am găsit eu toate cuvintele justificatoare pentru
faptele mele ulterioare.
Acum navigam spre Thassos…cu toate pânzele
sus. Trebuie să verificam daca bunătatea, sau naivitatea, așa aş zice eu, thassienilor
a rămas în limitele legendei sau le-a venit mintea la cap.
Aa da…eu sunt Άγγελος şi sunt asigurator de
calitate al istoriei. Trebuia să vă spun asta ca să aveți o înțelegere mai bună
a ceea ce urmează.
După cum ziceam thassienii au decis să își
creeze propriile lor convenții decât să le adopte pe ale lumii întregi. Erau
gata făcute și funcționau în limite decente dar asta nu i-a impresionat. De
exemplu, dacă te duci într-un magazin și spui că îți este foame şi nu ai nici
un ban, atunci o primești pe gratis.
Nimeni nu și-a pus niciodată problema ce se
întâmplă dacă oameni cu gânduri mizerabile ar profita de ei. Atunci bunătatea
lor s-ar transforma în naivitate costisitoare sau ar rămâne doar buna credință?
Zis și făcut. Am navigat până la insulă. Dacă
aș fi citit mai bine comportamentul albatroșilor şi al pescărușilor poate aş fi
avut inteligența de apoi. Dansau în ritmuri barbare și aruncau priviri ascuțite.
Acum îmi smulg inutil firele din barbă, nu că aş avea, dar metaforic vorbind, îmi
vine să mă las corigent la știința care se ocupă cu studiul păsărilor al cărui
nume îmi scapă acum.
Am debarcat liniștit, am fost întâmpinat ca
de obicei de oameni binevoitori care m-au întrebat de vorbă. Ne-am pus pe
flecărit și în cele din urmă, am cerut îndrumări spre locul în care se
mănâncă cel bine.
„Hmm…greu de spus…prea multe sunt
încântătoare. Dar vă recomand să vă duceți la Irene şi îndrăznesc să vă cer o
favoare, să îi dați butoiul acesta”
M-am gândit că dacă tot a fost amabil cu mine,
atunci să fac şi eu același lucru. Până la urmă, un butoiaș de 5L nu a ucis pe
nimeni, chiar și cărat pe un drum uṣorrr de munte.
S-a dovedit într-adevăr că nu m-a ucis dar eu
abia mai aveam energie să spun bună ziua. Butoiul conținea bucăți de lemn de
pin modelate în stil nedefinit îmbibate în
ulei de măsline.
Am luat o figură de om amărât, am cerut un
pahar cu apă şi o farfurie de mâncare. Doamna Irene mi-a mulțumit pentru butoi,
mi-a dat ce i-am cerut, ba chiar mi-a adus și în plus. Când începusem să îmi
potolesc pofta, se așază frumos la masă și mă roagă să o ajut puțin prin
bucătărie pentru că ajutorul ei se simțea rău în ziua aceea.
Mi s-a părut firesc să îmi arăt recunoștința în
modul acesta, păcat că la sfârșit am căzut din picioare din pricina efortului
depus.
Oare nimerisem peste singurele excepții
de pe această insulă? Sau poate…cine știe? Ridic din umeri și plec pe drumul pe
care urcasem mai devreme. Nimic nu este mai plăcut decât un drum de munte pe
care să îl cobori țopăind de pe un picior pe altul…atunci când nu ești deja epuizat.
Mă luase cu amețeli şi simțeam că nu mai am
aer. Pământul se învârtea prea repede pentru mine. M-am oprit la prima casă
care mi-a ieșit în cale. Din fericire, stăpânul casei se odihnea la soare iar
când m-a văzut s-a oferit sa îmi dea o cană mare cu apă și o cameră unde să mă
odihnesc o vreme.
Am simțit că acesta era punctul de pe h din
misiunea mea. După o vreme mi-am spus că este timpul să îmi iau „La revedere”
de la thassian și să mă duc să îmi scriu raportul.
Dar în loc de salutari am primit rugămintea
de a face o favoare mai neobișnuită şi m-a tras de mână înapoi în casă până într-o
cameră cu draperii groase. Era semiîntuneric și nu prea distingeam obiectele
din jur. Simțeam un parfum puternic, ușor respingător.
„Știi am o soție care vrea și altceva iar eu
o iubesc mult. Atât de mult încât îmi doresc foarte mult să ii îndeplinesc
această fantezie”
„Mă tem că nu înțeleg la ce se referă
rugămintea dumneavoastră”
„O clipă, va rog” și iese din cameră închizând
ușa după el cu cheia.
Uneori sufăr de claustrofobie iar în primele
clipe m-am panicat atât de tare încât am rămas fără aer. În nebunia mea scurta
am uitat de ce am fost încuiat. Până am simțit o femeie goală lipită de spatele
meu. Asta mi-a distras atenția de la afecțiunea mea temporara și mi-a fost
clarrr la ce se referea afurisitul om.
Astfel m-am prostituat forțat pentru o cană
maare cu apă şi o cameră plăcută pentru odihnă. Ea nu a vrut să audă că
iubitele mele nu sunt umane, că nu mă iubesc nici cu bărbați, nici cu femei ci
doar cu mari de toate felurile. Mi-am privit neputincios corpul cum răspunde la
stimulii ei puternici. Acum îl urăsc şi îmi vine să îl arunc de pe stâncă în
marea Egee, în prima mea iubită ca să se piardă definitiv.
Deci legenda thassienilor se destramă ca o
ceața de pe ochii ignorantului. De aici a rămas vorba că cel mai scump lucru
este cel oferit gratis.
Și când mă gândesc că într-o zi mă voi
întoarce aici pentru a vedea dacă noua legendă este încă valabilă sau ba…
Click aici pentru cele mai faine poze din Thasos