Carpe diem sau fii mai câine

Ai zice ca viata pe Terra este plictisitoare, ca fiecare zi seamănă cu cealaltă, poate nu chiar identice dar din aceeași specie cu picăturile de ploaie.

   

După o pauza de câteva zile am ajuns la birou și am pretins ca vom începe ziua cu o pauza de cafea. Amuzant est ca aproape niciodată nu beau cafea. Ne-am dus la bucătărie și am intrat în mirosul cafelelor altor oameni, în conversații și chicoteli. Atmosfera aceea familiara, calda ca o îmbrățișare, m-a transpus în alte câteva momente din alte dimineți, în alte cafenele din alte tari.

Am crezut ca principiul este valabil doar când vine vorba de alte obiective turistice. Recent, am descoperit MNAC din București. În minte au răsărit rapid imaginile muzeelor de arta din Paris, Barcelona, Bruxelles, Valencia. Nu sunt fan dar îmi place sa privesc ideile oamenilor moderni, însă cel mai important lucru este ca nu îmi displace.

Cred ca am petrecut cinci minute într-una dintre expoziții și apoi, am urcat direct la etajul patru. Am fost o parte din fluturele care a asistat la nașterea lui Oskar Matzerath. Nu știu ce m-a atras dar greu m-am dezlipit de acel loc. Sa fi fost faptul ca ma aflam în frumoasa clădire a Palatului Parlamentului, poate muzica ce ma convingea sa dansez fără sa para bizarrr. Se pare ca dansul într-un grup format din mai puțin de doua persoane nu este privit cu ochi buni.

Cu siguranță nu a fost arhitectura peisajului ceea ce mi-a atras privirea mai mult decât mulțimea de oameni cu figuri interesante. Apusul nu a fost spectaculos însă a avut acel ceva care mi-a adus aminte de pozele cu găurile în sistem care lasă se se vadă o parte din rai.

Sa fi fost dependenta de amestec în mulțime? Nu îmi dau seama dar sperrr sa nu o pierd pana la cel puțin 69 de ani.

Privind toate acestea, dacă m-as întâlni cu o entitate superioara și m-ar întreba dacă vrea sa ma întorc în urma cu 10 ani, ce i-as răspunde?

              
      Ba aiurea! Nu, mulțumesc!

Îmi place viata de acum poate la fel de mult cât îmi plăcea și în 2006. Atunci am văzut Parisul și a fost amor la prima vedere, atât de intens încât perioada a rămas în istorie la categoria nebunie temporara. A fost anul în care am descoperit ca frumusețea și urâțenia sunt doua concepte instabile, duale ori superficiale, Apoi am uitat, însă din când în când, întâmplător, revelația se întoarce pentru scurta vreme. Este ca atunci când miroase a verde proaspăt. Este dificil de explicat dar sentimentul ca ne frăsuim inutil din pricina lor este foarte puternic.

Forțată de împrejurări am învățat ca perspectiva asupra lumii se schimba cu un strop de muzica. În labirintul metroului parizian unde oamenii se transforma în șoareci grăbiți ai doua opțiuni în viata: iți distragi atenția sau te lași tăvălit, strivit, îmbrâncit. La orele de vârf oamenii aleargă, sunt împinși de lucrători cu mănuși albe și uniforme verzi în interiorul metrourilor precum peștii în cutie.

Spațiul personal este scos din uz, mișcările sunt reduse la minim și trebuie sa împarți puținul oxigen. Ești obligat sa alegi în a leșina sau a aprecia viata pe Terra prin intermediul muzicii.
Poate o fracțiune de secunda m-am gândit ca m-as fi întors pentru a îmi da un singur sfat:

Baga-ți timiditatea în întuneric și îndrăznește!

Nu știu cât ar fi ajutat sfatul dar măcar sub influenta socului sa fi schimbat ceva în privința asta.

Martisorul meu esti tu

A se gasi textul pierdut cat de curand posibil :)

Teoria fara sens a papucilor

        Am deschis ochii. Era dimineata cand m-am uitat pe geam. Orice mi-ati spune, pentru mine ziua asta este o ceasca de ceai din sticla transparenta in care cineva a turnat prea multa ceata.

       Cand nu am nici o idee despre cum sa iti urmez sfatul si sa vad partea frumoasa a zilei, pur si simplu ma imbrac si plec. Am iesit din colectia de cutii de chibrituri fara antidotul pentru zgomot ruinant. Asta imi da ocazia sa am contact cu lumea inconjuratoare.

       Am auzit un mieunat prelung si brutal, dezorientant. Am zis buna dumineata cuiva, la intamplare. M-am uitat in sus de parca l-as fi auzit pe Angel la fel ca in ultimele nopti si, aberant, m-am gandit ca stau pe cealalta parte a blocului, la un etaj superior.

Dupa cativa pasi, am vazut un cuplu pisicesc din familia celor multi tigrati si intunecati. Pisicile astea nu mai au pic de respect pentru linistea altor oameni. Stateau fata in fata si isi aruncau cuivnte urate. Trebuie sa fi fost asa pentru ca rasuna cartierul din pricina lor. Tensiunea dintre cele 18 suflete era atat de densa incat puteai sa o tai cu cutitul.

Recunosc ca asta este o prejudecata culturala dar nu mi-am pus problema ca una dintre pisici ar fi avut 7 vieti in loc de 9. Ar fi fost complicat de explicat si oamenii prefera ca lucrurile sa fie rotunjite, adica simple.

Pierduta in sirul perlelor gandirii matinale, am ajuns la tramul 32, plin de oameni prea imbracati, din fericire. Am un spatiu personal destul de mare, depaseste media, motiv pentru care nici nu il pot imparti cu cineva cu care nu ma pot saruta.

Ma uitam la multimea de incaltari din jurul meu cand am vazut o dunga pe un bocanc ce imi parea cunoscut. Deja fabulam crezand ca este dunga facuta de mine din greseala, dar asta ar fi insemnat ca fulgii mei de gasca s-ar fi lipit de haina de iarna a unui cunoscut, vorba vine.

De unde stim noi cine sunt colegii nostrii cu care impartim pauzele, cafeau si franturi din viata noastra? Ai remarcat cum unii stau, asculta si nu impart nici macar o scama din vietile lor ? Sau cum unii se maimutaresc pentru ca asta se vinde mai bine decat o figura inteligenta si serioasa ?

Revenind la dunga, omul de langa mine era un adevarat necunoscut si deja nu mai prezenta interes. Dar bocancii lui au generat o noua idee sau teorie.

Stiti cum se intampla uneori sa constanti ca Vlad seamna cu Andrei deci aparent nu sunt legati printr-un grad de rudenie ? De aici si teoria ca pe planeta exista un numar limitat de categorii de trasaturi fizice.

M-as fi asteptat la acelasi lucru si in materie de papuci dar cred ca pana azi nu am mai intalnit doua perechi de incaltari asemanatoare. Bine, o sigura data, erau identice si erau ale mele.

Insa aici am descoperit hazardul in materie de incaltari. Trebuie sa existe o explicatie, macar pe motiv ca se produc in serie.

PS : Prea multe povesti adunate in agende, telefoane, cartele de metrou s-au adunat in aproape 4 ani. Este timpul ca ceea ce ma defineste sa iasa la lumina si sa se piarda in marea de cuvinte care apartine unui cartraliard de oameni, trecuti, prezenti sau viitori. Desi  nu este cea mai reusita scriere a mea, de undeva trebuia sa inceapa o noua etapa.

Ce s-a intamplat in anul 3 Precious

Plamadirea relatiei

 -de la un izvoras de munte nazdravan care loveste copacii trosnind in forta ferigile si muschii ce stau in cale

 -la un paraias deasupra caruia zboara fluturi si libelulele ce se nasc si mor in aceeasi zi

 -la un rau in care salasuiesc mirosuri de toate tipurile, unele ce imbata simturile psihedelic, altle mutandu-ti nasul si dorindu-ti sa o iei in amonte, ca un somon in cautarea ghearelor de urs

 -la un fluviu colorat ce traverseaza pajisti roditoare, paradisuri in care simti iubirea pentru urmatorii 65 de ani, dar si deserturi cu nisipuri miscatoare, ochiuri de apa otravita si natura moarta

 -la o mare de cristal in care iti doresti sa inoate minunile izvorate din iubire, copiii care dau sens si dorinta plajei de consolidare in timp a comuniunii dintre noi, unde, din cand in cand, apar tot felul de impuritati odioase, meduze care te musca de fund

 -la un ocean de impliniri sufletesti, trecute vieti de doamne si domnite, crai de curte veche…

 

Unde ne aflam acum ?

What's next sau inapoi in viitor

http://lecinemadughetto.files.wordpress.com

Trebuie sa mai astept inca 10 ani ca sa vad ceva revolutionar devenit comun? De foarte mult timp astept sa avem masini care se deplaseaza cu mai mult de 500 km/h fara sa atinga solul si sa fim niste oameni obisnuiti care achizitioneaza o astfel de masina prin programul “Rabla”.

Incepusem sa dezgrop ideile scrise in 2008 legate de tehnologia care ne salveaza timp, ne induce noi nevoi si ne creeaza noi dependente. Apoi, mi-am adus aminte de lumea lui Huxley. Ce ar face oamenii cu atat de mult timp liberrr? Dar daca ne-am fi impiedicat de orice piatra filosofala, atunci am fi facut si acum lucrurile precum strabunicii nostrii.

Pornesc din micul univers in care ne petrecem foarte mult timp, casa. Peretii, in aparenta obisnuiti, sunt panouri care raspund la atingere, facand sa apara un meniu din care poti alege fundalul, culoarea, muzica si toate acesta sa fie grupate in programe care fie sunt gratuite, fie costa in functie de complexitatea optiunilor.

Am folosi panouri de acest tip pentru a comanda orice tine de industria alimentara, desigur contra cost, pentru ca altfel, nimic nu este gratis. In bucatarie ar exista un loc special unde ar aparea cele comandate. Ca si in zilele noastre, mostrele gratuite ar aparea fara sa fie comandate, ci la intamplare ar fi selectati niste oameni care sa le primeasca.

Ma gandesc cu incantare la toate treburile casnice care vor deveni inexistente.

Pentru rufele murdare ar exista un robot in care sa le arunci pe toate pe masura ce ar fi nevoie.  Din fericire, robotul le va sorta, va alege temperatura potrivita a apei, detergentul, balsamul, va decide cand sa le spele in liniste absoluta, ca apoi sa le usuce si sa le calce. Acest robot – masina de spalat ar fi conectat la magazinul universal pentru a putea comanda detergentul si alte substante necesare.

Pentru curatenie am avea niste roboti care ar decide singuri cand sa se apuce de lucru fara sa deranjeze, avand aceeasi autonomie de a isi administra cele necesare opreatiilor pentru care au fost programati.

Am avea case inteligente care ar avea capacitatea de economisi resursele pretioase precum apa, caldura si electricitatea.

Poate unele s-au inventat deja insa daca stau frumos in cutii, poate, accesibile doar celor care detin averi greu de cuprins cu mintea, atunci as pretinde ca tehnologia pamanteana nu este suficient de avansata pentru a concura cu cele din alte galaxii.

Viitorul este atat de vast incat este imposibil de crezut ca poate incapea intr-un numar limitat de caractere.

Ce s-a intamplat in anul 2 Precious

Imi este dorrr de Paris...dar mai dorrr imi este de tine.

Nobila biblioteca din Bruxelles

            Intr-o seara oarecare, fara planuri bine determinate, o invitatie la un pahar de vorba pare o alternativa placuta la o multime haotica de idei insolite. In orasul acesta unde par sa se inventeze evenimente pentru a da impresia ca se intampla ceva, am intrat doar in baruri obisnuite si prin asta se intelege locuri in care nivelul de civilizatie este evident sau in locuri celebre precum Delirium.

Pana la urma am zis ca o bere intr-o biblioteca penala nu a ucis pe nimeni. Cred m-am saturat de peste cele 2000 de tipuri posibile de bere care oricum sunt prea multe pentru orice om. Imi aduce aminte de Kindle care poate stoca un catraliard de carti ca si cum un om ar putea pretinde ca i-ar folosi la ceva sa care in buzunarul sau o intreaga biblioteca. Dar oamenii sunt precum pisicile, cer cu mult mai mult decat au nevoie si dupa ce primesc masura intreaga, uita sa spuna multumesc.

Am preferat sa fiu sincera si sa ma rezum la un Havana brun si sec. M-a ajutat pisica neagra care statea la bar oferindu-si serviciile de atentie si afectiune pentru un zambet. Ba chiar i-am dat energia mea negative pe energia ei pozitiva.

Mi-am luat paharul care nu a vrut sa imi spuna cat rom contine si ne-am dus in ultima camera, locul de pelerinaj al tuturor oamenilor care aveau chef.

O doamna care “zapa” un telefon m-a facut sa ma intreb daca eu as fi singura, as iesi dupa serviciu la un suc in timp ce trei oameni mi-ar trimite trei propuneri in acelasi timp. As rezista tentatiei de a ramane singura in loc sa incerc sa ma divizez in 3?

Daca in urma cu 5 minute nu cunoasteam pe nimeni, ei bine…acum stiu o multime de oameni. Cu unii doar am schimbat priviri amabile iar cu altii am impartit acelasi aer.

Inteleg eu ca egalitatea asta intre femei si barbati aduce dezavantaje de ambele parti ale muchiei de cutit dar nu m-am putut abtine sa nu consider ceva bizarrr in a da mana cu o femeie si a saruta obrajii insotitorului acesteia.

Celor 3 le-au luat locul alti 3 care erau conectati la telefoanele lor, izolandu-se de lumea din jur, ba chiar si fizic intre ei. Doi dintre ei, legati printr-o pereche de casti si o bere amestecata cu cola, se amuzau in liniste cu cel de-al treilea care statea la o alta masa, poate si din pricina ca telefonul lui avea nevoie sa fie hranit.

Nu cred ca era un tipar ca oamenii sa intre sisa iasa doar in grupuri de cate 3. Desi cei 3 care sufereau de fobia sociala au fost inlocuiti de alti 3 care purtau acelasi tricou portocaliu de tip INGSoc si lenjerii iesite pe afara din blugi oficiali. Insa erau preau galagiosi pentru o camera plina de liniste…asa ca s-au intors in grupul lor care facea un taraboi teribil in camera principala.

Apoi au inceput sa apara grupuri de doua sau de cate unul. Doua fete, la fel de portocalii ca si ultimul grup de baieti, au intrat in graba injurand in franceza. Si-au dat seama ca nu se pot ascunde la infinit si s-au dus de unde au venit.

Din cand in cand, o doamna intra cu un pahar de bere in mana si cu o plasa de cumparaturi in cealalta, se aseza, lua o inghititura si pleca. In cele din urma s-a oprit din pricina unui tanar si trebuie sa recunosc ca bunicuta roz nu s-a purtat ca un pradator ordinar pentru ca l-a ademenit cu o Coca.

Intr-un moment de neatentie au disparut in lumea larga iar oamenii au continuat sa intre sis a iasa precum valurile marii pana am ajuns sa credem ca vorbim greaca moderna. Insa moderne erau doar discutiile partajate despre belota si orasele din Romania. Serios acum…te-ai astepta ca in Bruxelles, intr-un loc de ultima speta, un batranel glumet si prietenos sa iti explice cate cunostinte are despre fotbalul de tip mioritic?

Oricum a fost mai bine decat sa ne batem in anii petrecuti in puscarie sau sa ne latim pana dupa peretele vecin, intr-un ipotetic bordel patronat de albanezi. Zic ipotetic pentru ca intrii in barul de noapte, comanzi ceva de baut, atragi o madama ce ti se aseza la masa si nu ai nici cea mai vaga idee cum te trezesti inapoi de unde ai plecat, in lenjerie si in ciorapi. Retii doar ca ai plecat cand nota de plata a ajuns la 400 de Eur pentru ca doamna bause un pahar de sampanie. Decat nepisicit si indatorat, mai bine spectator in locul unde toata lumea saluta politicos pe toata lumea, unii oameni isi gasesc sfertul iar altii isi gasesc cavalerul in armura albastra.

Important este sa ne gasim drumul spre casa…orice ar insemna in acel moment de final.