Zilele trecute, era o miercuri în noiembrie. Pentru unii, miercuri este o zi ca oricare alta, pentru mine este ziua marcată în calendar cu o obligatorie sesiune de scrub cu ulei de măsline plus cocos, zahar și cafea. Asta se întâmplă doar de 4 ani de când organizarea unor evenimente a devenit necesară pentru a evita delăsarea.
Astfel, luni este ziua de udat
plantele, vineri este ziua în care declar că am citit un capitol dintr-o carte,
la fiecare două sâmbete, Black Friday este spălat împreună cu acvariul lui.
Curios lucru, adulții sunt sfătuiți să evite rutina pentru a susține sănătatea neuronului, copii
au nevoie de rutină pentru a le da un sentiment de siguranță.
Iar fără organizare de evenimente
repetitive, adulții sunt geniali în a inventa scuze pentru lipsa unor detalii interesante în
viaţă.
Sesiunea asta de scrub este un
moment de relaxare incredibilă, mintea zburdă liberrră în toate direcțiile, aproape la fel de fain ca
atunci când alerg, doar că durează mai puțin și nu capăt niciodată febră musculară.
Ei bine, a trecut un an de când
întâi mă uit circumspect la ce se întâmplă în afara băii, ascult un pic
sunetele şi apoi mă pierd în detalii.
In urmă cu an, un pic după miezul nopții, era deja joi, 14 noiembrie.
Miercuri este. Mi-am zis că am depășit un pic termenul dar nu era
grav.
In plin proces de înfrumusețare intră Andre să mă întrebe
dacă mai durează mult. Zic că mă grăbesc cât pot…meee.
Mă gândeam la ale mele şi mă grăbeam
să termin cât mai repede când….văd că se deschide ușa. Nu apuc să mormăi că trebuie
să mă şi limpezesc….întâi am văzut artificiile arzând într-un tort de macarons,
apoi clasicul 'La mulți ani, cântat pentru câteva secunde cu ochii deschiși orientați către mine care încercam să
mă acopăr cu mâinile. Lungi secunde mi s-au părut pentru că nu știam ce să acopăr mai repede.
Aveam scrub de cafea de sus până jos.
Apoi cântecul a continuat cu ochii
închiși și s-a sfârșit cu spatele la mine.
Cât poate să dureze să cânți 'La mulți ani'? în timpul ăsta am simțit cum corpul devine invizibil,
a rămas doar capul care levita. Să râd, să plâng, să chițăi de rușine? Ce pisici să mai zici?
Drăgălașele mele fete, bine că au fost
doar două pentru că baia mov nu este cât China, s-au retras într-un loc public
din casă.
Eram atât de bulversată de cele întâmplate
încât m-am limpezit superficial și am rămas cu un zâmbet caraghios imprimat pe
faţă plus cafea pe nu se mai știe unde.
Nu am avut timp să intru în subconștient și să disec ce simt.
Sentimentul exterior a fost de recunoștință egală cu o fundă în jurul Terrei.
Va îmbrățișez cât China
Era să uit cât de bine mi se potrivește poezia primită
Sunt bobul de cafea ce matinal
te-mbie
Să schimbi trei mogâldețe ieșind din reverie
Iar dacă pe zi cutezi să-mi simți aroma-n gură
Promit să nu vezi perna în loc de
tastatură
Si seara când sub duș te reculegi o
clipă
Pe chipul tău mă scurg ca scrumul
dintr-o pipă
Presându-te flamand, cu patimi, fără
saț,
Mor fericit lăsându-ți pe trup parfum de zaț...
