joi, 20 ianuarie 2011

Ruptura

Lasa-ma afara, in calea oamenilor care catadicsesc sa treaca pe trotuarul asta. In general, oamenii care ma cunosc, imi arunca priviri pline de compasiune. Eu cred ca ei cred ca eu simpatizez cu starea lor de spirit cand eu stau lungita, cu mutra pe labe iar colturile gurii imi atarna libere.

Dar este tipul gresit de loc, cel in care ma aflu si nu am nici o scuza pentru asta. Nu sunt trista, pur si simplu ma gandesc la tine. Oare este bine ce fac? Dar ce as putea sa fac daca nu ma tii in brate?

As putea la fel de bine sa ma intind pe spate, sa privesc spre gri inchis cu ochii larg deschisi pana gasesc partea luminoasa. Timpul se scurge prin maini spre pamant dar oare nu este o crima micuta, neobservata?

Cred ca nu culoarea conteaza ci timpul potrivit pentru fiecare stare. Toata lumea stie ca atunci cand vrei sa plangi pe coada, trebuie sa iesi in lume, sa o lasi sa curga pana iti intra pe sub piele, pana ti-a insuflat neobisnuita idee ca ziua soarecelui nu exista decat daca ii dai voie.

Esti de acord ca fiecare zi trebuie sa reprezinte ceva?

Sa fii nimerit eu ziua nepotrivita?

Imi iau dorinta si plec. Ma duc in lume unde sunt atatia oameni relativ unici la fel cum ai fost si tu pentru mine.

Imi iau visul si plec. Ma duc sa il lipesc de altcineva care este dependent de el.

Iti iau sufletul si plec.

La revedere!