Intr-o zi de toamna timpurie, te vei plimba prin parc, vei impinge cu picioarele toate frunzele care ti se vor impiedica de picioare si vei face ceea ce faci aproape in fiecare zi. Fie vei asculta muzica altor oameni, fie vei dori sa auzi ce se va intampla in jur. Privirea iti va fi pierduta, gandurile imprastiate, milioane de melodii cu idei diferite, superficiale sau profunde dar repetitive.
Evident ca vei atrage privirea unor tipi plictisiti de viata sau de ei. Unul dintre ei iti va aduce aminte de un soarece, va avea trasaturi inguste, alungite, ochii mici, in alerta, gura sfidatoare, pistrui si parul blond. Ti-am mai spus dar nu vrei sa asculti: nu te increde in ochii de plumb pentru ca ascund bizarerii.
Va intra in vorba cu tine, isi va da coate cu prietenul lui, umbra lui spirituala. Stiu ca nu vei rezista sa nu raspunzi pentru ca orice replica lipsita de vulgaritate te tine in loc, va aparea si bunul simt de dupa colt si iti va spune ca frumos este sa raspunzi.
Vulgar vine de la vulgaris care in latina inseamna comun, obisnuit, banal. Cand spun „homo vulgaris”, nu vad un om care se scarpina des si vorbeste ca la usa cortului. Si cu toate acestea, in zilele noastre, vulgar inseamna grosolan si josnic.
Culmea este ca oamenii adora obisnuitul, figura comuna nu produce iritatie la nivel de subconstient, apartenenta la o multime, la unul sau mai multe grupuri bine alese, atrage iminent.
Asa imi explic eu de ce te vei aseza langa el si dupa cum te stiu eu ca iti place sa privesti oamenii in ochi, vei continua dialogul pe tonul acela usorrr arogant care uneori ma enerveaza la culme.
Pacat ca el si umbra lui au ales sa faca parte din genul acela de oameni care sunt impotriva curentului.
„Ce faci babi pe aici, prin parc, singura?” ranjeste prosteste el.
Ma incrunt usorrr si inca nu spun nimic.
„Asa imi place mie sa spun, babi, si sa vad tipele cum se miorlaie sa nu le mai spun asa. Se asteapta sa pronunt frumos in engleza dar mie imi place sa le enervez la culme. Pe tine te deranjeaza?”
„As prefera sa imi spui pe nume. Voi ce faceti pe aici?”
„Hih…nu vrem sa facem nimic din ce face toata lumea, nu vrem sa mergem la scoala, nu vrem sa muncim, nu vrem sa avem casa, masina. Nu vrem sa facem parte dintr-o multime de prosti. Ce zici babi?”
Te vei ridica rapid de langa ei. Doar te cunosc, te superi foarte repede. Si in plus, ranjetul lui iti vor arata niste dinti mici, ascutiti care iti vor aduce aminte cum a aparut expresia „a saruta precum un soarece”.
„Dudes, va las. Pot sa vorbesc si eu ca voi dar ma plictisesc repede. Au revoir!!!”
Ti-am spus doar, toti vrem doar ceea ce am invatat ca este bun, la fel dar in acelasi timp are o aura superficiala de iesit din comun. Incep sa cred ca nimic nu este nou sub soare. Exista un set definit de obiecte abstracte care se propaga de la un nivel la altul, de la micro la macro, de la bine la rau. As putea sa ma invart in jurul cercului ce reprezinta infinitul surprins intr-un obiect care la nevoie poate fi ignorat.
Nici eu nu pot sa trec pe langa obisnuinta si sa scriu despre actiunea care se petrece in momentul prezent. Ma voi lega si eu de momentul trecut sau viitor, nici unul nu este real, oamenii din ele vor cadea si ei lati, culorile vor fi niste carpe prafuite. Voi incerca sa nu le dau un aer exotic pentru ca vor cadea prea usorrr in judecata subiectiva.
Ochii plumburii nu sunt nici ei obisnuiti.
