Am ajuns in Verbania in toiul nopţii. Eram curioasa ce fel de loc este pentru ca pentru a ajunge am urcat nişte serpentine ameţitoare, înguste si pustii. Locul in sine părea nelocuit si atât de îngrijit.
Al treilea oraş din Italia ca si siguranţa este considerat loc de vacanta. Asta daca te obişnuieşti cu un ceas care suna la fiecare jumătate de ora diferit fata de cum suna la fiecare ora. Insa imaginea lacului Maggiore compensează
Stresa a însemnat pentru mine o perla pe care si-o permit putini oameni. Nu faptul ca George Clooney si-a făcut apariţia pe o motocicleta ii da valoare. Mai degrabă hotelurile luxuriante, construcţii luminoase pline de flori scumpe, peisajul atât de diferit de cel cotidian.
***
Intr-o marţi dimineaţa, domnul Santore, un domn prezentabil in ciuda vârstei de 65 de ani, împreuna cu domnişoara Angelica au ieşit din hotel pentru a face o plimbare pe lacul malului. Sau cel puţin aşa am crezut eu când i-am văzut la braţ.
Ferrari-ul care si-a făcut apariţia in mare tromba m-a făcut sa îmi schimb părerea. Amândoi au urcat in furia alba si au dispărut. Inca nu îmi revenisem din uimire: el purta o cămaşa bleumarin si ea avea o fusta la fel iar ea purta o cămaşa alba si el avea pantaloni atât de albi. Ca si cum amândoi formau un singur suflet împreuna cu acel Ferrari uimitor.
Cum poate o fata atât de delicata, atât de atrăgătoare, sa zâmbească de parca ar fi fost cu adevărat fericita? De o săptămâna ii vad in fiecare zi si încă nu mi-am dat seama care dintre ei este accesoriul cui. Domnul Santore mi s-a părut atrăgător pana si mie iar eu nu ştiu sa fi fost atras decât de femei. Iar ea…ea este o zeiţă…nu ca as fi văzut vreuna in realitate…dar aşa îmi imaginez ca ar arata. Si par atât de fericiţi împreuna, cu preocupările lor de vacanta continua, cu hainele lor asortate atât de bine, cu zâmbetele lor largi, relaxate.
Iar eu, un pârlit de scriitor, am fantezii egoiste, decupate atât de bine incat nu le pot depăşi conturul. Eu o vad pe ea nefericita si prinsa cu lanţuri invizibile de el iar pe el îl vad cum se dezbrăca de imaginea asta impecabila deîndată ce ajung in camera de hotel. Atunci ea începe sa plângă cu lacrimi mari de crocodil, sa îl ia in braţe in timp ce se zbârleşte toata.
Ar trebui sa mă închidă cineva deşi fanteziile nu au făcut rău nimănui, poate doar puţin greaţă la vederea balelor atârnând lent spre cămaşă. Fir-ar! Abia am luat-o azi din dulap.
- Giaaaniii! Mă ajuţi puţin, te rooog?
Soţia mea, o alta nefericita ca si mine. Noi niciodată nu ne-am zâmbit asa..nici măcar de formă.
