În Padova ne-am oprit pentru a intra în biserica Sf. Anton. O vreme am stat în faţa bisericii pentru că am fost neinspiraţi dimineaţă şi ne-am lăsat mânecile în bagaje. Singura soluţie era să cumpăram eşarfe cu 10 euro. De aici a pornit o întreagă polemică legată de respectul dovedit prin ţinuta decentă.
Încercam să înţeleg ce simt oamenii când ajung lângă mormântul Sfântului dar zidul de gri era prea gros pentru a înţelege. Astfel am fost un simplu vizitator care a admirat liniştea grădinilor şi s-a amuzat de părţile Sfântului expuse. Limba lui era galbena-verde. Celelalte părţi, de exemplu corzile vocale, nu le-am reţinut dar noi ştim ca erau acolo.
Revolta eşarfelor a continuat mult timp, chiar şi când am început să căutam un loc să mâncam o pizza. Am întrebat nişte localnici dar păreau dezorientaţi astfel încât ne-am încrezut în Stăpânul nostru, GPS-ul, ca ne îndrumă unde ne trebuie.
Pizza a fost excelenta, mai buna decât cea de la Roma. Deşi bacşişul este trecut pe nota de plată am mai lăsat 2 euro în plus ceea ce ne-a trimis direct în „happy hour” şi am primit cate o băutură din partea casei.
Apoi mai veseli am găsit drumul spre maşini şi am plecat mai departe.
